Cititorii fideli ai acestui umil blog, îşi vor aminti desigur de domnul Jenică Chiriac, un autor român contemporan care mi-a făcut onoarea de a spune câteva cuvinte despre cărţile mele în cadrul lansării de carte din data de 20 octombrie 2017.

Acest om minunat nu m-a surprins plăcut doar prin cuvintele sale frumoase, ci şi prin gestul său de a-mi oferi drept cadou, una din cărţile sale şi anume „Gherghina‟ după cum probabil că aţi ghicit deja.

În cadrul unui interviu, mi-am mărturisit ignoranţa în faţa cercului literar, ca să-l numesc aşa, activ în prezent în România( acesta este modul meu pompos de a spune că nu prea am citit autori români înafara de clasicii impuşi în şcoală, singura cu care mă pot mândri este Rodica Ojog Braşoveanu). Am văzut această ocazie ca pe un mod frumos de a-mi începe descoperirea acestei lumi care mi-a fost mereu la îndemână şi pe care eu din păcate am tratat-o cu răceală.

După cum ziceam, l-am îndrăgit pe domnul Jenică imediat, şi mi-a lăsat o impresie de om bun, cumsecade, şi cu un dezvoltat simţ al umorului. “Gherghina” nu a făcut decât să îmi întărească opinia.

Întâi de toate, “ Gherghina ” dezvăluie povestea de origine a personajului său îndrăgit din “ Tuşa Gherghina ” , roman apărut acum trei ani. Înainte să citesc m-am întrebat oare de ce a dorit autorul să revină la acesta? Rămăseseră întrebări fără răspuns? Poate goluri în povestea iniţială? Nici pe departe! Suspectez că domnul Jenică s-a întors la Gherghina lui într-un moment de dor, personajul fiind foarte uşor de îndrăgit şi un adevărat model demn de urmat , calităţile pe care le promovează înnobilând orice femeie.

“ Gherghina ” readuce în prim plan universul mioritic al satului românesc şi ne prezintă condiţia ţăranului moldovean în mai multe ipostaze. Perioada aleasă este una de zbucium marcată prin revolte şi nemulţumiri. Pământul nu este niciodată suficient iar sărăcia este o boală păcătoasă. Desigur că primul personaj asupra căruia se concentrează autorul este clasicul parvenit. Deşi om muncitor, Haralambie Cotor, poreclit pe bună dreptate Căpcăunul, are ca singur interes propria bunăstare financiară. Lipsit de moralitate, bunătate şi incapabil de sentimente profunde, este totuşi iertat de către autor care îl scuză, explicându-ne că nefiindu-i promovate în copilărie aceste atribute, pur şi simplu nu şi le-a dezvolatat niciodată. A rămas astfel un involuat care prosperă în propria  mediocritate şi pe care îl numim cu plăcere, antagonistul ideal. Totuşi, înafara de Haralambie ;acolitul sau , „omul dracului‟ tot un avar mânat însă şi de o bine accentuată latură erotică; şi un anume Viorel Paraschiv un mişel care este mereu cu ochii în patru după o nouă afacere ce i-ar putea aduce beneficii, imaginea promovată este una pozitivă. Cele două personaje feminine importante, Gherghina şi mama sa Rusanda cunosc valoarea lecturii. Cititoare avizate şi posesoare a unei inteligenţe native nu îşi uită totuşi îndatoririle specifice rolului de stăpână a casei.Fiica este imaginea în oglindă a mamei, îi împrumută până la gradul de copiere personalitatea marcată de bunătate, milă, înţelegere şi bună cuviinţă .Deşi Căpcăunul îi este tată, nu împrumută nimic din schiţa acestuia fiind iubită şi apreciată de întregul sat pentru modul său de a fi în timp ce Cotor era dispreţuit. Până şi clasicul ţăran muncitor, numit simplu Ion, are aspiraţii către cunoaştere şi sparge tiparul impus de către autorii epocii trecute prin firea sa blajină, dispreţul faţă de violenţă şi dragostea profundă şi plină de integritate pe care i-o poartă Gherghinei.

O particularitate de stil a domnului Jenică, mi-a plăcut enorm şi anume prezenţa sa pe tot parcursul desfăşurării firului narativ. Este un autor implicat care are foarte multă grijă ca cititorul să înţeleagă întâmplările la adevărata lor valoare. Începe din primele capitole prin a ne prezenta în propriile sale cuvinte de ‘neavizat’ o geografie a locului desfăşurării povestirii, o mică lecţie de istorie pentru a ne pune in temă cu problemele care măcinau ţara în acea perioadă. Ne îndrumă pas cu pas în timp ce romanul ni se dezvăluie. Intervine pentru a ne destănui propria sa părere asupra anumitor probleme, alteori ne dă o lecţie de viaţă în speranţa că poate vom învăţa din ea sau cel puţin o vom transmite mai departe. Este greu să nu-l îndrăgeşti atunci când îşi exprimă empatia faţă de personaje, omiţând de exemplu să detalieze nunta dintre Rusanda şi Căpcăunul din respect pentru sentimentele tinerei a cărei vise au fost complet spulberate de către căsătoria aranjată cu acel om hain. Atunci când Rusanda moare, este alături de Gherghina în suferinţa ei, şi nu o părăseşte nici în povestea de dragoste pe care o va avea mai departe cu tânărul Ion. Ne explică detaliat trăirile îndrăgostiţilor ca să putem înţelege pe deplin cum s-au născut aceste sentimente într-un cadru încununat de inocenţă şi puritate.

Cuplul surprinde prin lipsa exuberanţei specifică tinerilor îndrăgostiţi. Aceştia sunt în schimb foarte maturi, doresc mai întâi să recunoască dacă ceea ce simt este întradevăr iubire, iar atunci când descoperă certitudinea adânc ascunsă în inimile lor nu se lansează în declaraţii fără rost ci se rezumă la gesturi simple –Ion o ţine de mâna iar Gherghina drept răspuns îşi „cuibăreşte‟ capul pe pieptul lui. “Tinerii noştrii ştiau acuma că se iubesc! “ afirmă autorul mândru. Iată cum „temelia casei de piatră a dragostei lor‟ a fost clarificată. Gherghina şi Ion sunt un cuplu ideal, idividualizaţi atât prin iubirea lor sinceră cât şi prin calităţile promovate de aceştia.

Ar fi urat din partea mea dacă nu aş spune câteva cuvinte despre Maria, sora de suferinţă a Rusandei şi sluga sa loială, mama adoptivă a Gherghinei şi a lui Ion. O figură maternă, fără să fi fost vreodată mamă la propriu, ea este cea care o protejează pe fată după moartea Rusandei, dar şi cea care îi oferă lui Ion afecţiunea de care a fost privat toată viaţă şi îi pune bazele dezvoltării sale ca om. Maria este un adevărat caracter, iar autorul o elogiază considerând că persoane bune ca ea rar întâlneşti.Deşi nu este şcolită, este înţeleaptă, ştie ce şi când să zică şi la final îi ajută pe cei doi tineri să scape din mijlocul unei situaţii critice şi o rezolvă cum nu se poate mai bine. Reuşeşte chiar să comită, aşa cum domnul Jenică a numit-o când mi-a înmânat cartea, crima perfectă. Simplu gândită dar extrem de eficientă. Mă înclin în faţa ta autor iscusit şi nu mi-am uitat promisiunea, într-o zi voi scrie varianta mea de crimă perfectă, sper că-ţi va plăcea!

“ Gherghina ” este o gură de aer proaspăt, care ne aminteşte cu melancolie de un trecut apus şi aş putea spune chiar că ne aduce în temă câteva mici indicii spre o bună dezvoltare personală. Recomand cu căldură această carte tuturor cititorilor pe care sper să fi reuşit să îi fac curioşi.

Mulţumesc încă o dată domnului Jenică Chiriac pentru acest frumos cadou şi pentru dedicaţia făcută.
Iar ţie cititorule, nu-ţi pot ura altceva decât lectură plăcută!

Categories: Uncategorized

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: