De ceva timp tot macină o idee. La început au fost doar noţiuni vagi, dar cu cât m-am gândit mai mult la ele cu atât s-au dezvoltat până am ajuns la un întreg mini scenariu pentru o posibilă carte. Aşa , am făcut tot posibilul păstrez aceste idei vii cât m-am ocupat de alte proiecte care nu sufereau amânare. Din fericire am reuşit! Iată acum pregătită apuc de ceea ce eu dejaconsider va fi, cea mai bună carte a mea ( deşi eu tind cred asta cam despre orice proiect nou de care apuc).

Însă cartea asta este diferită din atâtea puncte de vedere. Ştiu deja majoritatea lumii m-a etichetat ca pe o scriitoare de cărţi poliţiste, ceea ce este doar parţial adevărat. Iubesc acest gen şi cu siguranţă îl voi mai aborda pe viitor, dar sunt şi alte subiecte pe care doresc le urmez. Tărâmul Oaselor, cea mai recentă creaţie a mea, nu are absolut nici un element poliţist! Din contră, seconcentrează pe idei mai abstracte şi pe psihologicul fiinţei umane aflată într-o situaţie critică, şi anume războiul. A fost o plăcere explorez ceva nou.

Dar până acum, nu am scris nimic care includă o experienţă personală de-a mea. De ce? Pentru nu am avut cine ştie ce evenimente care îmi perturbe existenţa cât se poate de normală. Totuşi, asta s-a aschimbat acum doi ani, când am fost pusă faţă în faţă cu cel mai crunt inamic pe care cineva îl poate înfrunta…propria minte. Depresia a pus stăpânire pe mine aşa uşor…..atât de subtil, încât în momentul în care m-am trezit eram deja adânc scufundată în acel ocean de întuneric. Am trecut prin multe şi nu mi-a fost uşor. Am luptat împotriva gândurilor mele şi oricât de mult au încercat ceilalţi ajute ( familia, prietenii, psihologi, psihiatrul) într-un final doar prin forţele proprii am reuşit vindec‟. Dar există aşa ceva? Vindecarea completă a unei boli carete consumă pe de-a-ntregul o perioadă aşa îndelungată? Cred voi purta mereu o parte din acel întuneric cu mine….însă nu îmi va mai controla niciodată viaţa. Pentru aşa am decis. Am luat decizii care mi-au schimbat viaţa complet şi m-am întors la pasiunea mea originară, scrisul.

Recunosc , atunci când mi-a venit această idee nouă, mi-a fost teamă. Dacă începe scriu despre depresie, nu risc oare întorc acolo? În acel loc singuratic înconjurat de umbre în careţipetele nu au ecou….în care lumina nu te atinge? Şi totuşi voiam scriu despre asta. Un personaj care trece prin depresie la fel ca mine. Cu cât gândeam mai mult cu atât mi-am dat seama trebuie fac asta. Atât pentru alţi oameni pierduţi în acea lume a suferinţei cât şi pentru mine, ca un mod de eliberare a acestor sentimente latente. Normal detalii vor fi schimbate, motive alterate, conflicte inventate. Singurul lucru pe care i-l voi împrumuta personajului meu vor fi trăirilegândurile…umbrele ce-l vor hăitui. El, căci va fi o instantă masculină, (mereu mi-a fost maiuşor scriu din această perspectivă) va avea proprii săi demoni pe care îi va înfrunta în propriul său mod. Unde vor începe urmele experienţei mele reale şi unde se termina? Va trebui încercaţi singuri aflaţi acest amănunt.

Cartea va avea în fundal acţiune specifică genului poliţist. Crime, răpiri, schimb de focuri, adrenalină pură….vor fi într-o doză incontestabilă. Dar accentul va fi pus pe dragele mele personaje. Pe El, suferindul şi pe Ea, ajutorul, cea care încearcă îl aducă înapoi în realitatea pe care doreşte o părăsească cu atâta înverşunare. O poveste clişeică de dragoste? Nu chiar, deşi nu suntîmpotriva unei urme de romance. Dar asta va depinde doar de El, eu doar voi scrie ce îmi va dicta.Fiecare personaj va avea rolul său prestabilit. În spatele unor nume..a unor cuvinte se vor ascunde adevăruri. Nu ştiu cât îmi va lua aranjez toate aceste gânduri într-o poveste cursivă. Undeva la începutul anului viitor poate va fi gata, dar nu promit nimic. Această carte va întrece ca proporţii Ochiul Pisicii. Va întrece însemnătate Tărâmul Oaselor. Nici eu nu ştiu încă cum se vasfârşi. Cu bine? Cu rău? Va fi iubire sau suferinţă? Dezamăgiri, speranţe spulberate? Cine poate şti.

Stilul meu comic, cu care v-am obişnuit deja, probabil va lipsi în mare măsură dar vor exista situaţii menite pentru a mai uşura puţin acea atmosferă apăsătoare. Deşi râsul vindecă şi curăţă lacrimile uscate de pe feţele de marmură ale trecutului, uneori trebuie vorbim şi despre întuneric, căci fără el nu există lumină, nu-i aşa? voi ţine cu siguranţă la curent cu evoluţia acestei poveşti. Am simţit totuşi nevoia explic într-un fel, cât de importantă este acesta pentru mine şi cât de mult înseamnă. Voi rupe cuvinte din părţi ale sufletului meu pe care mulţi le cred definitiv îngropate. Voi picta cu grijă toate noanţele de gri şi negru care mi-au colorat lumea o perioadă.

Şi în curând va veni ziua când veţi citi şi veţi afla ce înseamnă fii “Pierdut în Purgatoriu”.
Categories: Uncategorized

2 Comments

Eva Anca · October 29, 2017 at 4:33 pm

Succes! Abia astept noua carte, imi place cum suna ideea ta.

Cosmina · October 29, 2017 at 6:01 pm

Multumesc frumos! Sper sa iasa bine:)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: