Presupun că fiecare scriitor are modul său de a-şi creea personajele. Poate se inspiră din persoane din viaţa lor de zi cu zi sau din diferite filme,seriale. Nu le cunosc tehnica aşa că pot vorbi doar în numele meu. În viziunea mea nu poţi scrie decât despre lucruri pe care le cunoşti, care îţi sunt familiare, într-un mod sau altul.

Mai degrabă inconştient decât voit, toate personajele mele reprezintă într-un mod, faţete ale propriei mele persoane. Personalităţi multiple care împreună formează o identitate şi care prin scris se bucură de şansa de a fi individualizati. Prin personajele mele principale un ochi format poate observa evoluţia propriei mele personalităţi.

William Evans , eroul din Ochiul Pisicii a fost imaginea în oglindă a Cosminei din liceu. Nepăsător, caustic, care nu poate fi mişcat de intalmplarile prin care trece si care are o dorinţa generală de a fi lăsat în pace. Nu doreşte să se apropie de oameni şi totuşi le permite câtorva aleşi cu grijă să pătrundă în fortăreaţa de fier pe care şi-a construit-o singur pentru a se proteja de societate.Will nu este decât un adolescent care se ascunde în spatele unei imagini ţesute cu grijă, menită să îi ascundă insecurităţile şi singurătatea. Fiind primul meu personaj era firesc să îi împrumut din dorinţele şi aspiraţiile mele, din viziunile mele asupra lumii. Dar el a sfârşit prin a deveni un fel de frate geamăn pe care realizez că mă bucur că nu l-am avut.

Necunoscutul a complicat puţin problema. De data aceasta personajul principal este unul feminin. Am înzestrat-o pe Aria cu toate caracteristicile pe care le apreciam la mine, curajul, optimismul , puterea, dar în acelaşi timp, prezenta şi alte adevăruri despre mine, vulnerabilitatea unei persoane care nu a avut cu adevărat contactul cu lumea reală. Inocenţa în faţa naturii umane şi a complexităţii ei. Carter o completează, un tânăr idealist , iar dragostea lor deşi simpatică este lipsită de trăiri autentice, este doar o reproducere a modului în care eu percepeam că ar trebui să fie iubirea. Dar acesta nu este un subiect pe care să îl poţi atinge cu desăvârşire până nu îl trăieşti cu adevărat. Necunoscutul, personajul negativ, reprezintă pericolul aflat la vedere şi totuşi neconştientizat. O minte distorsionată  învelită într-un ambalaj de raţiune şi normalitate. El este pericolul prezent în viaţa oricăruia dintre noi, şi pe care îl recunoaştem mult prea târziu.

Capcana păianjenului deja se concentrează pe alte idei. Prezintă societatea, lumea cotidiană, văzută ca o pânză ţesută fin în jurul fiecăruia dintre noi, iar polemica din spatele ei este identitatea ta de victimă a sorţii sau de păianjen, cel care îşi alege singur modelul, calea vieţii. Kai Wolf este un frate mai mare,o evolutie  a lui William din Ochiul Pisicii. Liceeanul s-a maturizat. Recunoaşte că are nevoie de ajutor, are nevoie de societate şi doreşte să fie un membru activ al acesteia. Trece prin perioada în care setea de adevăr este totul. Păstrează totuşi o parte de copil (dragostea pentru dulciuri a fost modul simplu prin care am ilustat asta), dar acceptă adultul care a devenit. Olivia, contrapartea sa feminină, este doar o biată imagine a aspiraţiilor mele care pe vremea aceea erau încă în faşă. Apare prima oară în viaţa mea ideea de a fi scriitor, pe care nu o acceptam totuşi cu desăvârşire, legând-o încă de siguranţa carierei de medic. Sfârşitul este unul nu tocmai fericit totuşi. Reprezintă ultimul stadiu al maturizării prin care Kai trebuie să treacă. Deşi de-a lungul cărţii are un status de atotputernic, atotştiutor, adevărul este altul.Nimeni nu
deţine controlul suprem asupra vieţii, iar această realizare ne loveşte uneori crunt. Medicii sunt prezenţi în toate cărţile mele. Carter din Ochiul Pisicii, Aria din Necunoscutul, Kai din Capcana Păianjenului, ei prezintă o carieră pe care multă vreme am considerat-o sigură, şi despre care aveam suficiente cunoştinţe încât să îmi permită să scriu .După cum ziceam la început, scriem despre ceea ce cunoaştem.

Tărâmul Oaselor are şi el medicul sau, Moira, însă de această dată, totul este diferit. Această condiţie nu mai este o simplă meserie, este în schimb elementul care o individualizează pe Moira printre ceilalţi oameni. Lumea prezentată continuă ideea de realitate dură, de viaţă ca un război, în care ne peirdem pe noi înşine şi ajungem în stadiul în care doar trăim de la o zi pe alta fără un scop anume. Moira s-a pierdut într-o mare de oameni, iar încercarea ei , dusă uneori la paroxism, de a-i salva pe ceilalţi soldaţi, nu reprezintă decât încercarea disperată de a se salva. Iubirea devine factorul perturbator , care o face să realizeze că este o fiinţă ce poate duce o viaţă normală, are posibilitatea de a-şi schimba condiţia, nu este doar un alt monstru al războiului. Totuşi finalul său trist arată greutatea cu care cineva îşi poate schimba viaţa şi posibilitatea eşecului. Dar în spatele morţii,  finalul ascunde schimbarea. Ruptă din tiparul obişnuinţei, Moira este în sfârşit cu adevărat liberă. Este o metaforă simplă a ‘uciderii’ trecutului şi a speranţei unui prezent luminos.

Deşi niciuna din cărţi nu are legătură una cu alta, personajele reprezintă evoluţia mea ca om. Cine am fost eu, cine sunt, cine voi fi, prin intermediul lor îmi prezint
fericirea, tristeţea, dorinţele nespuse, temerile ascunse. Aşa ajung să existe personajele mele .Poate că nu este extrem de creativ sau profesional. Dar voi continua să scriu despre realitatea văzută şi trăită de mine, iar progresia personajelor mele sper să ajute şi pe alţii care trec prin confuzul moment al maturizării.

Categories: Uncategorized

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: